Noiembrie

noiembrie



Expunerea

În luna noiembrie, temperaturile scad mai mult în comparație cu cele din octombrie, mai ales în timpul nopții. De aceea, esențele mai delicate trebuie așezate într-un loc neîncălzit, cu multă lumină astfel încât să fie ferite de frig. Este recomandată o seră rece ce permite protejarea bonsailor împotriva variațiilor de temperatură. Bonsaii de exterior sunt lăsați afară, atât coniferele cât și foioasele, permițând astfel naturii să își urmeze cursul. Aceste esențe se transformă odată cu venirea frigului și intră într-o stare de repaus vegetativ până în primăvara următoare.


Udarea

Bonsaii tropicali situați în interior au nevoie ca stratul de pământ să fie menținut umed tot timpul drept pentru care se udă în general o dată pe săptămână. Bonsaii situați afară nu au nevoie să fie udați dacă luna noiembrie este plină de precipitații și ceață; în schimb, dacă precipitațiile lipsesc, atunci este bine să udăm bonsaii de dimineață astfel încât până la lăsarea întunericului și scăderea temperaturilor din timpul nopților, pământul să aibă timp să se usuce.


Tăierea ramurilor

Luna noiembrie este momentul potrivit pentru a corecta greșelile structurale ale bonsailor noștri întrucât pierderea frunzelor scoate în evidență structura ramurilor. Astfel, putem identifica erorile în crearea ramificațiilor secundare și terțiare și le putem îndrepta prin tăieturi drastice și aplicarea de pastă cicatrizantă.


Replantarea

În această lună nu se efectuează replantări decât în caz de urgență.


Aplicarea de îngrășământ

Nu se recomandă aplicarea de îngrășământ în luna noiembrie.


Reproducerea

În această lună plantele nu se reproduc cu excepția iederei, merișorului, tamarixului.


Legarea cu sârmă

În noiembrie ramurile arborilor sunt prea delicate pentru a fi legate cu sârmă.


Tratarea împotriva paraziților

Nu se aplică tratamente împotriva paraziților decât în cazuri de urgență.


Adunarea plantelor din natură

În general, în noiembrie se pot aduna plante din natură și se pot aduce acasă, dar trebuie puse cât mai repede într-un vas și așezate într-o seră rece până la primăvară.

Anunțuri